Târg de Crăciun la Ovidiu: brad de 14 metri, Casa lui Moș Crăciun și concert de colinde
În perioada 5–20 decembrie 2026, piațeta din fața Centrului Cultural „Elena Roizen” va îmbrăca straie de sărbătoare, cu decoruri spectaculoase, produse tradiționale și un concert de colinde susținut de Suzana și Daciana Vlad. Cei mici îl vor putea întâlni pe Moș Crăciun și vor primi gratuit o fotografie alături de acesta, atât în format fizic, cât și digital.
Piațeta din fața Centrului Cultural „Elena Roizen” se pregătește să devină un spațiu al magiei sărbătorilor de iarnă. Începând cu data de 5 până pe 20 decembie primăria Ovidiu vă invită la Târgul de Crăciun de la Ovidiu.
Unul dintre principalele puncte de atracție al evenimentului va fi bradul de Crăciun, cu o înălțime de aproximativ 14 metri. Acesta va deveni elementul central al decorului festiv, completat de lumini și ornamente, menite să transforme piațeta într-un loc de întâlnire pentru familii și pentru toți cei care îndrăgesc atmosfera sărbătorilor de iarnă.
Pentru prima dată, clădirea Centrului Cultural „Elena Roizen” va fi decorată în spiritul sărbătorilor de iarnă iar iluminatul festiv va transforma orașul într-un decor de poveste.
Atmosfera de sărbătoare va fi completată de căsuțe pentru comercianți și producători, care vor pune la dispoziția vizitatorilor produse specifice sezonului de iarnă. De la bunătăți și delicatese până la produse tradiționale și articole tematice, târgul își propune să ofere publicului ocazia de a descoperi oferta comercianților într-un decor festiv, potrivit plimbărilor în familie.
Programul din 5 decembrie va include un recital de colinde, la ora 17:00, susținut de surorile Suzana și Daciana Vlad, cunoscute drept „gemenele folclorului maramureșean”. În deschiderea concertului, publicul va putea urmări și un spectacol de colinde susținut de copiii de la Centrul Cultural „Elena Roizen”.
Un decor special în amenajarea de sărbătoare îl va ocupa scena Nașterii Domnului. Figurinele achiziționate, pentru realizarea ieslei, în mărime naturală, vor recrea povestea biblică a Nașterii lui Iisus, readucând în atenția vizitatorilor semnificația creștină a Crăciunului.
În perioada 5–20 decembrie 2026, zilnic, între orele 16:00 și 20:00, copiii vor avea ocazia să îl întâlnească pe Moș Crăciun, la Casa lui Moș Crăciun, într-un decor nou, pregătit pentru a le oferi o experiență de poveste. Cei mici vor primi dulciuri și vor putea păstra amintirea întâlnirii printr-o fotografie oferită gratuit, atât în format fizic, cât și digital.
Prin organizarea târgului de Crăciun și amenajarea spațiilor festive, primăria orașului Ovidiu continuă să transforme piațeta din fața centrului cultural într-un loc de întâlnire pentru comunitate și într-un spațiu destinat evenimentelor care aduc oamenii împreună.



