Farul – Petrolul 3-1: victorie în fața ploieștenilor. Sabău: „O victorie clară, o victorie meritată"
Farul Constanța a învins Petrolul Ploiești, scor 3-1 (2-1), în etapa a 11-a a Superligii, și rămâne pe loc de play-off. „Marinarii", fără mai mulți titulari, au deschis scorul în minutul 5 printr-un „eurogol" al lui Cristi Ganea, au dublat prin Ahlinvi (22) și au închis tabela în minutul 90, prin Marincean. Pentru Petrolul a punctat Flores, în minutul 33. Este a patra victorie a sezonului pentru echipa lui Ioan Ovidiu Sabău.
Un start de vis: eurogolul lui Ganea
Farul a început partida cu un trio defensiv inedit, format din Bouzamoucha, Larie și Dican, sprijiniți pe flancuri de Vînă și Ganea. Echipa a abordat meciul fără Alibec (suspendat), Sîrbu și Sima (accidentați), la care s-au adăugat, în ajunul partidei, Gustavo și Aberdin, ambii cu probleme medicale.
În ciuda lipsurilor, constănțenii au început excelent și au deschis scorul în minutul 5, după un șut sub bară, dintr-un unghi aproape imposibil, al lui Cristi Ganea. A fost prima reușită a experimentatului jucător al Farului după o pauză de aproape 2 ani și 5 luni (18.05.2024, Farul – CFR 5-1).
Ploieștenii au ieșit la atac, dar tot Farul a marcat în minutul 22, prin Ahlinvi, după o acțiune colectivă frumoasă. La primul meci oficial pentru Farul, Hyseni a fost foarte aproape de gol în minutul 27, dar, în loc de 3-0, s-a făcut 2-1 în minutul 33, când Flores l-a învins pe Rafael Munteanu cu un șut plasat.
Repriza secundă: ocazii pentru Farul, Marincean a pecetluit victoria
Farul a fost echipa care a irosit cele mai multe ocazii mari și în partea secundă. Tabela a fost închisă abia în minutul 90, când Marincean, intrat în minutul 63 în locul lui Hyseni, a stabilit scorul final, 3-1.
Rezultatul îi permite Farului să încheie pe loc de play-off și după etapa a 11-a.
Sabău: „Au fost momente în care am arătat chiar foarte bine"
La finalul meciului, antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a început prin a mulțumi: „Vreau să-i felicit pe jucători, să mulțumesc publicului care ne-a încurajat, ne-a susținut.” A făcut apoi o analiză echilibrată a jocului: „Ca joc, cred că au fost momente în care am arătat chiar foarte bine, cu momente mai puțin bune. Trebuie să prelungim acea perioadă în care arătăm bine ca echipă. Încă mai avem mult de lucrat la ce înseamnă posesie, chiar și atunci când suntem în avantaj.”
Tehnicianul a cerut mai multă maturitate în construcția jocului: „Trebuie să gândim, să așezăm mai mult acțiunile de atac, să nu intrăm în jocul adversarului, să intrăm în criză și să facem acele greșeli care ne pun după aceea în dificultate.” Bilanțul rămâne însă pozitiv: „Până la urmă, o victorie clară, o victorie meritată cu un adversar de la mijloc în sus care are calitate pentru, repet, campionatul nostru.”
Sabău a recunoscut că Farul putea marca mai mult: „Mai puteam înscrie, într-adevăr. În a doua repriză am avut 3-4 contraatacuri foarte, foarte bune.” Deciziile din ultima pasă au fost principalul minus: „Am avut două-trei situații în care nu am luat deciziile cele mai bune. Dacă ajungea mingea unde trebuie, am fi avut două-trei situații foarte clare de a înscrie.” A apreciat și evoluția portarului advers, care „a avut intervenții foarte, foarte bune”.
„Au fost 20-30 de minute chiar foarte bune, cu ritm, cu intensitate"
Despre calitatea jocului, antrenorul a spus că a văzut două fețe ale echipei: „Au fost 20-30 de minute chiar foarte bune, cu ritm, cu intensitate. Echipele au fost destul de greoaie, destul de lente în decizii. Poate și perioada asta destul de lungă, de trei săptămâni, nefiind obișnuiți, mulți dintre ei au călătorit pe la echipele naționale.”
Farul a început însă bine: „Repede am început să jucăm, să surprindem. Ne-am pregătit destul de bine și ne-am dorit foarte mult. Am văzut o stare bună înainte și la încălzire.” Despre adversar, tehnicianul a spus că Petrolul a venit foarte motivat: „I-am simțit și pe culoar. Erau foarte motivați și și-au dorit foarte mult. Numai că noi am fost astăzi mai buni decât ei. Asta e părerea mea.”
Strategia din repriza a doua: spații pentru contraatac
Întrebat dacă Farul a lăsat deliberat inițiativa Petrolului după pauză, pentru a lovi pe contraatac, Sabău a confirmat: „Atunci când conduci, adversarul vrea să vină peste și lasă spații. Noi știam că lasă foarte mult cei doi fundași centrali largi și urcă foarte mult fundașii, și asta fac foarte bine.” Ploieștenii „n-au viteză”, iar planul a funcționat „și în prima repriză, și în a doua”.
Antrenorul a recunoscut însă și riscul: „Doar că am oferit prea mult posibilitatea adversarului să aibă posesia. Am riscat prea mult. Poate în unele momente, mai multă răbdare și mai mult control al posesiei.” El a precizat că nu a fost o decizie luată la pauză: „Am pregătit jocul și încercăm să avem o identitate, să nu tot schimbăm.”
Marincean: „Așa trebuie să arate un jucător tânăr care vrea să progreseze"
Sabău s-a arătat mulțumit de atitudinea tânărului Marincean, autorul celui de-al treilea gol: „Mă bucur foarte mult pentru acest jucător tânăr, nu pentru că a dat gol, ci pentru că a intrat cu dorință mare de a-și câștiga loc în echipă, de a răsplăti încrederea pe care o acordă antrenorul și clubul, pentru că s-a investit foarte mult în el.”
Antrenorul a insistat asupra exemplului: „Așa trebuie să arate un jucător tânăr care vrea să progreseze, cu astfel de stare, cu astfel de emoție, cu dorință atunci când intră. Când sunt astfel de exemple, trebuie evidențiate și trebuie încurajați astfel de jucători.”
„Golul lui Ganea? Senzațional"
Despre reușita lui Ganea, tehnicianul a avut doar cuvinte de laudă: „Senzațional. Un gol de excepție. Cred că a vrut să joace acolo. Am înțeles că a dat cu exteriorul, așa se vede, cel puțin așa am văzut de pe margine. Bravo lui! Mă bucur mult pentru el, deși a avut o perioadă destul de grea.” Mijlocașul „vine după o perioadă lungă de probleme, e un jucător cu mult suflet, pune mult pasiune în ceea ce face”.
Hyseni: „Încă nu sunt mulțumit, pentru că încă îi lipsesc minutele"
Întrebat dacă este mulțumit de alegerea atacantului din vârf, Sabău a fost prudent: „Încă nu sunt mulțumit, pentru că încă îi lipsesc minutele. A jucat destul de puțin. Nu știu de câte luni n-a mai jucat. A avut și o perioadă în care a fost accidentat.” Pe lângă asta, „multe lucruri s-au întâmplat în ultimele două-trei săptămâni”.
Antrenorul rămâne totuși optimist: „Eu cred că are potențial. Când va crește ca ritm, va avea și realizări, va crește încrederea. Va fi un jucător important pentru noi. Să mai avem răbdare, încă e prea devreme să spun cum este.”
Vînă, fundaș dreapta la o săptămână după accidentare
Sabău l-a lăudat și pe Vînă, folosit în sistemul 3-4-2-1 pe postul de fundaș lateral dreapta: „Arată bine astăzi și ca fundaș dreapta. Apreciez foarte mult că și-a asumat. A mai jucat într-un sistem cu patru, vreo trei-patru meciuri din ce mi-a spus el.”
Soluția a fost una de nevoie: „Săptămâna trecută mi s-au accidentat trei jucători: Sima, Aberdin și Gustavo. Maftei era soluție, dar lipsă de experiență, n-a jucat de mult, câteva mici probleme, și atunci am considerat că Vînă este mai potrivit pentru meciul acasă. Mă gândeam undeva la 60-70 de minute, dar a dus tot meciul și a făcut-o chiar foarte bine.” Antrenorul i-a mulțumit pentru disponibilitate: „Mulțumesc că a acceptat și și-a asumat să joace pe un post pe care nu a mai jucat de mult.”
Farul Constanța – Petrolul Ploiești 3-1 (2-1)
Au marcat: Ganea 5, Ahlinvi 22, Marincean 90 / Flores 33
Cartonașe galbene: Dican 51 / Dele 71
Farul (antrenor Ioan Ovidiu Sabău): R. Munteanu – Bouzamoucha, Larie, Dican – Vînă, Njike, Ahlinvi (75 N. Popescu), Ganea – Sylvestre (63 Grigoryan), Radaslavescu (63 Tănasă) – Hyseni (63 Marincean). Rezerve: Buzbuchi – Maftei, João Vitor, Țicu, Traore, Goncear.
Petrolul (antrenor Ricardo Sousa): Zima – Țuțu (78 Căpușă), Papp (78 Leescu), Sumbula, Dumitrescu – Teixeira, Vega (63 Dele), Hanca (63 Ioniță), Martins – Lundulu, B. Flores (78 Ludewig). Rezerve: Georgescu – M. Costache, Huseynov, Paraschiv, Zaian.
Au arbitrat: Horațiu Feșnic (Cluj) – Valentin Avram (București) și Alexandru Cerei (Cluj). Arbitru rezervă: Cristian Moldoveanu (Brașov).
Arbitru VAR: Sorin Costreie (Ilfov)



Adrian Munteanu
