Sabău, înaintea meciului cu Rapid: „Îmi doresc un stadion plin". Farul caută a treia victorie consecutivă
Farul Constanța o primește sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 17:30, pe Rapid, în etapa a 15-a, ultima a turului Superligii. Constănțenii sunt neînvinși acasă în acest sezon, cu cinci victorii și un egal, și vin după două succese la rând, cu Oțelul și la Voluntari. În conferința de presă dinaintea partidei, antrenorul Ioan Ovidiu Sabău și jucătorii Eduard Radaslavescu și Ionuț Vînă au vorbit despre încrederea echipei, despre golurile primite prea ușor și despre sprijinul suporterilor.
Sabău: „Era o tensiune, o neîncredere"
Antrenorul a explicat cum a trăit echipa săptămâna dinaintea victoriei de la Voluntari: „Era o tensiune, o neîncredere și aveam nevoie de o victorie în deplasare. Din ianuarie nu am mai câștigat în deplasare și a venit o săptămână mai bună, mai liniștită.”
„Îmi doresc un stadion plin"
Sabău a transmis un mesaj direct către suporteri: „Îmi doresc un stadion plin, să fie încurajați și ajutați să ne exprimăm bine. Dacă este stadionul plin, trebuie să fie mai prezenți, mai activi, să avem curaj, pentru că ne așteaptă un meci greu.”
Încredere acasă, un adversar cu obiective
Despre jocul echipei pe teren propriu, antrenorul a spus: „Avem încredere, jucăm cu curaj acasă, avem ocazii.” Rapid este însă un adversar pe care Farul nu l-a întâlnit până acum acasă: „Întâlnim un adversar cu obiective și cu un antrenor meticulos.” Mesajul pentru jucători: „Trebuie să arătăm cum am arătat în multe momente bune.”
Cine revine în lot
Sabău a vorbit despre situația lotului: „Am mai recuperat din jucători. Denis Alibec are încredere, a și înscris. Îi recuperăm pe Sîrbu, Aberdin și Sylvestre, care sunt apți medical.”
Ce ar însemna o victorie
Antrenorul a spus ce ar aduce un succes cu Rapid: „O victorie mâine ar însemna multă încredere, o situație mai bună în clasament, două săptămâni de antrenamente foarte bune, bucuria fanilor și mulțumirea celor care investesc în noi. Intrăm să câștigăm partida, pregătim meciul să câștigăm.”
Rapid, un club cu amintiri frumoase
Despre Rapid, Sabău a vorbit cu respect: „Pentru mine, Rapid rămâne un club care mi-a dat bucuria de a juca fotbal pentru trofee. Am câștigat două campionate, am fost foarte apreciat, mi-am făcut prieteni, a fost un grup bun, a fost o perioadă foarte bună de patru ani. Nu pot decât să vorbesc frumos despre Rapid și să-mi arăt aprecierea.”

Eduard Radaslavescu: „Un meci greu, dar suntem foarte bine pregătiți"
Atacantul Farului a spus că echipa așteaptă partida „cu mare nerăbdare”: „Un meci foarte greu cu un adversar puternic în campionatul României, dar noi suntem foarte bine pregătiți pentru acest meci.”
Seria de acasă
Despre invincibilitatea de pe teren propriu, Radaslavescu a spus: „Eu zic că sunt șanse foarte mari. Pentru asta ne pregătim zi de zi. Meciurile de acasă, împreună cu suporterii, cu toată lumea de aici, am jucat foarte, foarte bine și am reușit să câștigăm majoritatea meciurilor. Sper să continuăm tot așa.”
„Vrem să legăm și pe a treia"
După prima victorie în deplasare, atacantul a spus că echipa vrea să continue: „Ne bucurăm că am reușit să legăm două victorii. Vrem să legăm și pe a treia. Ne bucurăm că am reușit să spargem gheața și să câștigăm și în deplasare. Dar acum ne așteaptă un meci acasă și, după pauză, încă un meci acasă.” Despre adversar: „Este un adversar de tradiție în fotbalul românesc. Suntem motivați pentru fiecare meci, chiar dacă jucăm cu Rapid sau cu Voluntari, pentru noi e același lucru, e un meci de fotbal și sperăm să câștigăm.”
Golurile primite: „Trebuie să ne apărăm mai bine"
Radaslavescu a recunoscut că victoriile din ultimele două etape au venit cu emoții: „Chiar asta vorbeam și cu domnul profesor, și cu tot staff-ul, și noi, jucătorii, între noi. Cred că luăm destul de ușor goluri și trebuie să ne apărăm mai bine, începând de la noi, de la jucătorii de atac. Trebuie să facem mult mai bine faza defensivă, faza la faze fixe, iar în ofensivă să marcăm la fel de mult cum am făcut-o și până acum.”
Suporterii și echipa națională
Despre public, el a spus: „Publicul ne ajută mereu și chiar simțim că sunt aproape de noi. Mereu aici, la Constanța, au fost alături de noi, și în deplasare au venit, chiar și la Voluntari, unde a fost o vreme foarte urâtă. Le mulțumim și îi așteptăm în număr cât mai mare și mâine.”
Întrebat dacă evoluțiile din acest sezon îi dau speranțe pentru o convocare la echipa națională, Radaslavescu a spus: „Nu mă gândesc la asta, sincer să vă zic, mă gândesc doar la meciul de mâine. Vreau să-mi ajut echipa cu goluri, cu pase de gol, cu evoluții bune. Cred că am rămas dator în ultimele trei meciuri pe partea ofensivă, dar au făcut-o ceilalți și este foarte bine pentru noi. Suntem o echipă, suntem mulți jucători foarte buni și vrem să ajungem cât mai departe.”
Ionuț Vînă: „Avem toate atuurile"
Fundașul Farului a spus: „Un meci foarte important pentru noi, jucăm acasă. Cum a zis și Rada, sper să legăm cea de-a treia victorie consecutivă. Avem toate atuurile, ne-am pregătit foarte bine, ultimele meciuri ne dau încredere.”
„Când ți-e frică să nu iei gol, atunci se întâmplă"
Vînă a vorbit și despre jocul echipei în repriza secundă: „Cred că putem mâine să facem o figură frumoasă. Când am marcat și am intrat cu avantaj la pauză, n-am știut să gestionăm aceste situații. Parcă ne-a fost frică de joc, să nu luăm gol, și atunci când ți-e frică să nu iei gol, atunci se întâmplă să iei gol. Aici cred că avem mai mult de lucrat și sper ca de mâine să începem să facem acest lucru.”
Play-off: „Avem de luat o revanșă"
Despre obiectivul echipei, Vînă a spus: „Fiecare meci îl tratăm foarte serios, la victorie, nu contează cu cine jucăm. Eu zic că ultimii doi ani nu au fost așa cum au trebuit să fie la acest club și avem de luat o revanșă, ca anul ăsta să ne calificăm în play-off.” Despre rezultatul de mâine: „Nu e nimic jucat. Chiar dacă mâine vom câștiga, mai sunt destule etape în joc, 15 etape. E un retur de campionat, fiecare meci e foarte important. Noi trebuie să acumulăm cât mai multe puncte.”



Adrian Munteanu
