Sabău, înaintea duelului cu FCSB: „Vrem să arătăm că avem o identitate, un stil de joc”

Farul Constanța și FCSB se întâlnesc luni, de la ora 21:30, în etapa a treia a Superligii, într-un meci pe care Ioan Ovidiu Sabău îl anticipează drept unul dintre cele mai dificile ale începutului de sezon. Antrenorul „marinarilor” a vorbit despre calitatea adversarului, dar și despre nevoia propriei echipe de a-și construi o identitate de joc, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei. Alături de tehnician, la microfoane s-au aflat și doi dintre jucătorii care vor evolua luni seară, Valentin Țicu și Dan Sîrbu.

Sabău, înaintea duelului cu FCSB: „Vrem să arătăm că avem o identitate, un stil de joc”

Sabău: „Ne așteaptă un meci greu, cu un adversar care are calitate, valoare, experiență”

Ioan Ovidiu Sabău nu a ocolit realitatea: FCSB rămâne, an de an, formația cu cele mai mari pretenții din campionat. „Ne așteaptă un meci greu, un meci cu un adversar care are calitate, valoare, experiență... O echipă care își fixează în fiecare an câștigarea campionatului”, a spus antrenorul Farului, care își dorește însă ca elevii săi să facă un pas înainte față de precedentele două etape din campionat.

„Noi trebuie să arătăm mai bine ca și grup, ca echipă, ca intensitate, ritm, cum am arătat în cele două jocuri. Vrem să câștigăm ceva, indiferent de rezultat, să se vadă de fapt că începem să avem o identitate, un stil de joc, jucătorii să joace ca o echipă”, a explicat Sabău, care a confirmat și absența a doi jucători importanți: „Este adevărat că ne lipsesc doi jucători importanți — Alibec și Vână —, dar și ceilalți s-au pregătit foarte bine.”

Tehnicianul a insistat asupra echilibrului pe care echipa sa trebuie să-l găsească: organizare defensivă, dar și curaj în posesie. „Nu poți să te duci să joci cu FCSB să te aperi, să stai în 16 metri, să închizi spațiile fără să le pui probleme”, a atras atenția Sabău, subliniind viteza de verticalizare a bucureștenilor și calitatea individuală a jucătorilor lor.

„Ei de obicei cam reacționează după critici”

Întrebat dacă eșecul din cupele europene al FCSB-ului ar putea fi speculat de Farul, Sabău a fost prudent: „Nu, ei de obicei cam reacționează după critici.” Antrenorul a analizat și rezultatul negativ al roș-albaștrilor din Europa, apreciind că diferența de scor nu a reflectat neapărat un raport de forțe clar: „Ca antrenor cred că, luați individual, jucătorii n-au fost peste cei de la FCSB, doar că le-au reușit din ocaziile pe care le-au avut să înscrie. O echipă mult mai... cum să spun, pragmatică.”

Despre posibilitatea ca și Farul să fie eficientă în fața propriilor ocazii, tehnicianul a răspuns fără ezitare: „De ce nu? Nu poți să te duci acolo să nu crezi. Ne-am pregătit foarte bine, avem deja o victorie, știm punctele noastre forte, la fel și minusurile pe care le avem.”

Sabău a vorbit și despre tinerii din lot, care anul trecut nu erau titulari și acum primesc tot mai multe minute: „Trebuie mai mult să-și asume, să fie mai responsabili. Dar, sigur, cu meciuri, realizări, sunt convins că vor avea acel calm, acea liniște de care ai nevoie atunci când joci un astfel de joc.”

Situația medicală: Alibec, încă două săptămâni de pauză

Antrenorul a oferit și un update despre accidentările din lot. Denis Alibec ar putea rata încă aproximativ două săptămâni: „Am vorbit și cu medicul, am vorbit și cu el dimineață. Probabil încă două săptămâni... El a început să alerge ușor, acuma depinde de cum va reacționa piciorul atunci când va face viteză, un antrenament de intensitate. N-a fost o accidentare ușoară, e totuși o leziune musculară. Ne dorim să nu greșim, să nu recidiveze.”

În privința lui Vână, veștile sunt ceva mai bune: „A început de două zile să se antreneze, să vedem dacă o să-l am în calcul mâine.”

Țicu: „Suntem pregătiți 100% pentru acest meci”

Din tabăra jucătorilor, Valentin Țicu a transmis încredere înaintea unui meci pe care îl consideră dificil, dar abordabil: „Știm cu toții că întâlnim un adversar cu calitate foarte bună, un meci dificil, dar eu consider că am avut o săptămână foarte bună la antrenamente și suntem pregătiți 100% pentru acest meci.”

Legat de parcursul de până acum al Farului — înfrângere la debut cu „U” Cluj, victorie cu Corvinul — mijlocașul a vorbit despre echilibrul emoțional din vestiar: „Nici după înfrângerea de la U Cluj nu cred că am făcut o înmormântare, să spun așa, și nici o nuntă după acea victorie cu Corvinul. Ne-am menținut și focusul a fost să ne antrenăm și să ne îmbunătățim de la săptămână la săptămână.”

Despre eventuala situație tensionată din interiorul FCSB-ului, Țicu a fost tranșant: „Nu ne interesează prea mult de atmosfera lor din interiorul lor. Ei au problemele lor, ei știu mai bine ce și cum. Pe noi ne interesează doar de echipa noastră.”

Venit la Farul după experiențe la Petrolul și Dinamo, jucătorul a vorbit despre motivația transferului: „Am spus-o și când am venit că consider că este un pas înainte al carierei mele. Am căutat o echipă unde să mă ajute să mă dezvolt sportiv... Accidentarea face parte din mine și nu mai doresc neapărat să ajung la nivelul de dinainte, îmi doresc să fiu o variantă mai bună a mea.” Despre acomodarea cu noii coechipieri, Țicu a spus simplu: „A fost ușor. Am întâlnit un grup bun, niște băieți care se înțeleg foarte bine între ei și m-au ajutat foarte repede să mă integrez în grup.”

Sîrbu: „Mergem încrezători și sperăm să venim acasă cu cele trei puncte”

Dan Sîrbu, folosit în acest start de sezon pe postul de fundaș dreapta, a intrat pe aceeași notă optimistă: „Venim după un rezultat bun și o săptămână foarte bună de antrenamente. Într-adevăr, știm că este un adversar cu calitate, însă mergem încrezători și sperăm să venim acasă cu cele trei puncte.”

Fundașul a respins ideea că Farul ar putea specula problemele interne ale roș-albaștrilor: „Cum a spus și colegul meu, nu ne interesează prea mult. Pot veni și, din contră, mai ambițioși. Noi mergem să câștigăm, cum mergem la fiecare meci.” Despre importanța victoriei cu Corvinul pentru moralul lotului, Sîrbu a fost la fel de direct: „Da, normal că a adus. Este frumos să câștigi, pentru asta muncim în fiecare săptămână și sperăm să câștigăm și în următorul meci.”

Întrebat despre acomodarea sa pe postul de fundaș dreapta, jucătorul a explicat: „Fundaș central, fundaș dreapta, unde sunt folosit acolo încerc să dau tot ce am mai bun și sper să câștig toate duelurile.” Sîrbu a avut și un cuvânt de laudă pentru tânărul Alexandru Goncear, autorul unui gol spectaculos în etapa precedentă: „L-am felicitat... El este un jucător tânăr, cu foarte multă calitate și cred că ne va putea ajuta în acest campionat.”