Farul – Metaloglobus, ultima partidă sau drumul spre baraj

Farul va încheia mâine actuala ediţie a Superligii în meciul de acasă cu Metaloglobus. După un sezon cu multe oscilaţii în joc, Farul va afla după meciurile de mâine dacă va disputa barajul pentru retrogradare/ promovare sau va evolua şi în editia viitoare de Superligă. Farul depinde şi de rezultatul partidei Petrolul – Oţelul, având nevoie de un rezultat mai bun decât echipa ploieşteană.

Farul – Metaloglobus, ultima partidă sau drumul spre baraj

’’Este o partidă importantă şi suntem conştienţi de importanţa sa. Sperăm că atunci cănd începe meciul să fim focusaţi şi cu atitudine. Suntem atenţi şi la ceea ce se întâmplă la Ploieşti. Am vizionat meciurile lor şi au făcut meciuri bune, cu puncte. Este o echipă care joacă fotbal şi nu au nimic de pierdut. Suntem datori oamenilor care au venit pănă acum la stadion şi suntem datori şi faţă de noi. Este un meci important, poate finala campionatului daca o sa caştigăm şî cu o evoluţie bună din partea celor de la Otelul. La Galaţi ne-a lipsit un jucator foarte important, Ionuţ Vînă şi din pacate are în continuare probleme medicale. Ne va lipsi şi Dican din cauza celor 4 cartonaşe galbene acumulate în play-out iar Gustavo şi Goncear nu au revenit la antrenamente. Cu toate astea, cei care vor intra sunt conştienţi de miza meciului şi vor da totul’’, a declarat Flavius Stoican despre situaţia de la echipă şi despre meciul de mâine.

Meciul Farul – Metaloglobus va avea loc mâine de la ora 20:30 şi va fi arbitrat de Szabolcs Kovacs, ajutat de Ferencz Tunyogi şi Mihăiţă Necula.