Gheorghe Hagi:’’Există mereu miză între mine şi Dan Petrescu’’
Managerul tehnic al Farului, Gheorghe Hagi a prefaţat meciul de mâine cu CFR Cluj, ultimul din ediţia actuală de campionat.
’’Este o deplasare dificilă, la o echipă puternică care a devenit pragmatică de când s-a întors Dan Petrescu. Am jucat foarte bine în ultimul meci cu ei şi mergem cu curaj să căştigăm. Sperăm să continuam linia bună din play-off. Larie, Benchainb şi Cojocaru sunt accidentaţi. Meciul are miză dar chiar dacă nu avea, există mereu miză între mine şi Dan Petrescu. Mâine trebuie să avem capacitatea să facem în meci foarte bun. Dacă sunt lăsaţi, ştiu să joace fotbal. Pentru mine urmează meciul de la Cluj şi după vom vedea ce facem. Sper să fiu inspirat în toate la meciul acesta’’, a declarat Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului.
’’Este un meci greu cu o echipă foarte bună. Mergem să scoatem un rezultat bun şi să terminăm pe locul 4. Este ultimul meci al meu la Farul, se termină un sezon bun pentru mine. Am jucat foarte bine cu CFR şi sper să joc si mâine la fel. Sper să fiu la Euro. Mai am un an contract cu Fiorentina şi după vom vedea’’, a declarat Louis Munteanu.
Partida dintre CFR şi Farul va avea loc mâine, de la ora 21:00. Meciul va fi arbitrat de Radu Petrescu, ajutat de Mircea Grigoriu şi Radu Ghinguleac. In camera VAR se vor afla Istvan Kovacs şi Florin Andrei.