Sabău, înaintea meciului cu Csíkszereda: „Trebuie foarte inteligent să abordăm jocul, ca să nu desconsiderăm adversarul”
Farul Constanța primește mâine, de la ora 18:30, pe terenul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, vizita celor de la FK Csíkszereda Miercurea Ciuc, într-o partidă din campionatul intern la care echipa constănțeană pornește favorită, după un start bun de sezon
Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a vorbit, în conferința de presă premergătoare meciului, despre riscurile unui asemenea joc, despre situația din lot și despre acordarea banderolei de căpitan, iar din partea jucătorilor s-au aflat la microfon Eduart Rădășlăvescu și Rafael Munteanu.
Sabău: „Un adversar care vine după trei înfrângeri, dar nu trebuie desconsiderat”
Deși Csíkszereda se află într-un moment negativ, cu trei eșecuri consecutive în campionat, tehnicianul Farului a avertizat asupra pericolului subestimării adversarului: „Ca de fiecare dată, meci greu. Un adversar care vine după trei înfrângeri. Consider totuși că au un lot din punct de vedere fizic puternic, mai ales în duelurile 1 la 1.” Sabău a remarcat totuși că echipa oaspete lasă spații față de sezonul trecut, dar a subliniat că o serie negativă schimbă radical starea de spirit a unui adversar: „Când știi că n-ai adunat puncte, ești afectat și te pregătești total diferit, cu altă stare de spirit, cu o motivație mult mai mare.”
Antrenorul a făcut și o paralelă cu evoluția din meciul precedent, cu FCSB, de unde a extras încredere, dar și un avertisment: „Am arătat o echipă organizată, o echipă disciplinată, o echipă cu o stare de spirit bună... dar partea asta nu trebuie să fie o relaxare. Încă suntem departe de ceea ce ne dorim eu și jucătorii.” Sabău a punctat că randamentul jucătorilor tineri rămâne sub potențial: „Sunt foarte mulți jucători care, din punctul meu de vedere, sunt undeva la 50%. Trebuie să devină jucători competitivi... au potențial și n-au voie să se mulțumească cu puțin.”
Abordarea tactică: „Trebuie să jucăm mult mai rapid, una-două atingeri”
Chiar dacă adversarul traversează o perioadă dificilă, Sabău a insistat asupra pericolelor pe care le prezintă: „Ce lipsește în momentul de față e acea echipă compactă. Sunt jucători de atac buni. La fel, foarte periculoși la fazele fixe.” Tehnicianul a cerut echipei sale răbdare în construcție și disciplină colectivă: „Trebuie să avem răbdare atunci când avem mingea, la fel să nu forțăm acolo unde ei sunt foarte bine organizați... toți jucătorii, începând de la atacant, trebuie să ne apărăm foarte, foarte bine.”
Antrenorul a vorbit și despre gestionarea efortului fizic pe final de meci, într-un sezon cu temperaturi ridicate: „Acei jucători care până în momentul de față au dus 60-70 de minute... trebuie să poată duce un alt ritm, un ritm ridicat din minutul 70, din minutul 80. Și la fel, și eu să fiu inspirat când fac schimbările.”
Situația medicală: Goncear, Denis Alibec, Vână și Cojocaru, sub semnul întrebării
Lotul Farului rămâne afectat de mai multe probleme fizice. Sabău a oferit un raport detaliat: „Avem din păcate Goncear, care ar fi putut juca chiar de la început. A avut o căzătură destul de urâtă la umărul drept. Nu-i grav, dar oricum o săptămână, două, practic a ieșit.” Despre ceilalți jucători indisponibili, antrenorul a precizat: „Denis Alibec, care este nerefăcut. Vână, care vine după o accidentare și să vedem cât va putea duce... Cojocaru, care are niște probleme medicale, încă nu s-a antrenat cu echipa.”
Referitor la Ganea, revenit după o perioadă de pauză, Sabău a cerut prudență: „Se antrenează, a primit viza din câte știu... la el trebuie să avem grijă să nu-l accidentăm, pentru că atunci când nu ești pregătit și ai multă ambiție, dorință să revii... este și un risc aici să-l accidentăm.”
Întrebat despre posibile transferuri, antrenorul a recunoscut dificultatea găsirii unui atacant: „Au fost... a fost acel atacant pe care ni l-am dorit, am negociat două săptămâni și ieri a căzut, de exemplu. E o loterie, adică e și o șansă să-l nimerim pe acest jucător cumva.”
Banderola de căpitan: „El s-a cerut. Eu trebuie să fac ce cere”
Un subiect aparte al conferinței a fost decizia lui Sabău de a-i acorda banderola de căpitan lui Tony Enjike, aflat de puțin timp la echipă. Tehnicianul a explicat gestul prin prisma calităților de lider: „El este un lider. Și cum se antrenează, și în vestiar, seriozitatea lui, la fel cum este implicat într-un timp atât de scurt se identifică cu această echipă. Îmi plac astfel de oameni.”
Sabău a legat această decizie de o filozofie mai amplă despre caracter și disciplină: „Fără disciplină nu poți să faci nimic, fără caracter este foarte greu să faci performanță, pentru că sunt foarte multe momente în care trebuie să faci sacrificii.”

Radaslavescu: „Ne așteaptă un meci greu, chiar dacă au un început slab”
Din partea jucătorilor, Eduart Radaslavescu a confirmat tonul de prudență impus de antrenor: „Mâine ne așteaptă o partidă foarte grea, cu un adversar destul de bun. Chiar dacă au un început destul de slab, cu trei înfrângeri, nu ne interesează asta. Știm că anul trecut au făcut un campionat destul de bun.”
Autor al unui gol în meciul cu FCSB, mijlocașul a mărturisit că reușita i-a crescut moralul: „Da, clar. Mă ajută aceste reușite. Îmi doresc să ajut echipa din nou prin pase de gol și goluri și să obținem victorii și să ne îndeplinim toate obiectivele.” Despre statutul de favorită al echipei sale, Rădășlăvescu a spus: „Clar, fiecare meci e un test. Pornim ca favoriți, jucăm în fața suporterilor, abia așteptăm să ne întâlnim cu ei din nou.”
Jucătorul a vorbit și despre progresul echipei sub comanda lui Sabău: „Ne dorim de la zi la zi să crescem, să devenim din ce în ce mai buni, să punem în practică ce ne spune Mister. Are niște lucruri foarte, foarte bune. Noi, cei tineri, avem de învățat foarte mult de la el.”
Întrebat dacă golul marcat împotriva fostei sale echipe, FCSB, a avut o semnificație aparte, Rădășlăvescu a fost tranșant: „Nu e primul meci când joc împotriva FCSB-ului. Nu, n-a fost special, sincer. Am vrut doar să intru pe teren, să demonstrez că sunt foarte bun, să-mi ajut echipa.” Despre experiența purtării banderolei de căpitan în minutele jucate recent, mijlocașul a rămas modest: „Căpitanii noștri rămân mereu Larie și Alibec, ei sunt cei mai reprezentativi jucători ai Farului. Dar dacă mi se dă banderola, automat e o responsabilitate în plus și mă bucur de asta.”
Munteanu: „Trebuie să facem cumva să reușim să obținem cele trei puncte”
Portarul Rafael Munteanu a privit meciul prin prisma istoricului recent cu Csíkszereda: „Eu mă gândesc numai la un singur lucru și acela că am disputat deja două meciuri cu ei în acest an calendaristic și am reușit să obținem numai un punct. Trebuie să facem cumva să reușim să obținem cele trei puncte.” Portarul a respins ideea că golaverajul adversarului ar simplifica meciul: „Faptul că pornim favoriți de la început de meci poate fi o capcană.”
Munteanu a vorbit și despre penalty-ul apărat în fața lui Tănase, în meciul cu FCSB: „Îți dă încredere un penalty apărat în fața oricărui jucător. Îmi pare rău că nu am reușit să luăm cele trei puncte, îmi pare bine că am reușit să-mi ajut echipa să obținem un punct.” Despre pregătirea specifică pentru astfel de execuții, portarul a dezvăluit un obicei de la antrenamente: „Rămânem după fiecare antrenament mai mulți jucători și facem penalty-uri. Fiecare jucător bate câte cinci penalty-uri, să vedem câte reușesc să apăr.” Întrebat cine execută cel mai bine loviturile de departajare la antrenamente, Munteanu a avut un răspuns surprinzător: „Sîrbu... mie, unuia, cel mai greu e să-i apăr lui Sîrbu la antrenament.”
Portarul a comentat și declarațiile fostului său antrenor, Ianis Zicu, care l-a recomandat pentru un eventual transfer la FCSB: „Îi mulțumesc în primul rând domnului Zicu pentru că a avut încredere în mine să mă debuteze... dar deocamdată mă concentrez pe meciul de mâine și sunt la echipa din orașul meu. Aici am copilărit, aici am crescut, aici am învățat absolut tot ce știu despre fotbal.” Despre o posibilă convocare la echipa națională, Munteanu a rămas cu picioarele pe pământ: „Nu, nu mă gândesc la nimic. Deocamdată mă gândesc doar la treaba pe care o am de făcut la echipa de club și în momentul ăsta mă gândesc doar la meciul cu Csíkszereda.”
Farul Constanța și FK Csíkszereda Miercurea Ciuc se vor întâlni mâine, de la ora 18:30, pe terenul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, într-un meci în care „marinarii” pornesc favoriți, dar pe care Ioan Ovidiu Sabău îl abordează cu precauție, insistând pe disciplină tactică și pe evitarea relaxării după rezultatul bun obținut în fața FCSB-ului.



Adrian Munteanu
